DATI MAI DEPARTE:

Va rugam alegeti limba: | EN | FR | RU | ES | IT | RO | PT |

 

sarbatoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului

 

|   Rozariul Pruncilor Nenăscuți   |   Coronița Pruncilor Nenăscuți   |

 

Cum să ne rugăm
Rozariul Pruncilor Nenăscuți?

Ne rugăm Rozariul obișnuit, cu oservația că înainte de Crez spunem următoarele două rugăciuni:

1) Rugăciune pentru Convertirea Inimilor

Tată Ceresc, în aceste vremuri de criză mondială, fă ca toate sufletele să-și găsească pacea și siguranța în Voința Ta Divină! Dăruiește fiecărui suflet harul de a înțelege că Voința Ta este să trăim Iubirea Sfântă* în fiecare moment prezent!
Tată Bun și Îndurător, luminează fiecare conștiință, pentru ca fiecare om să-și dea seama în ce fel păcătuiește față de Voința Ta. Acordă lumii harul de a se converti și timpul necesar pentru aceasta! Amin.

* Iubirea Sfântă este iubirea de Dumnezeu și de aproapele. A trăi Iubirea Sfântă înseamnă a implini cele 2 mari porunci ale iubirii: să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele ca pe tine însuți.

2) Rugăciune la Rozariul Pruncilor Nenăscuți

Isuse, Pruncușorule Divin, rugându-ne acest Rozariu, Te implorăm să alungi din inima omenirii dorința de a comite păcatul avortului. Înlătură vălul de minciună pe care Satana l-a așezat peste inimile oamenilor, făcându-i să creadă că desfrâul înseamnă libertate! Fă-i să înțeleagă că cel ce păcătuiește nu este liber, ci este sclavul păcatului! Reînnoiește în inima lumii respectul pentru viață, din momentul concepției! Amin.

Apoi : Crezul/ Simbolul Apostolilor, Tatăl nostru, 3 Bucură-Te, Marie
și Toată slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…

La fiecare Mister recităm, meditând Misterul:
1 Tatăl nostru pe cruciulița roșie,
10 Bucură-te Marie pe bobițele în formă de lacrimă.

După fiecare decadă spunem:
- Toată Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Sf Fecioară cere această formă)
- Rugăciunea de la Fatima: O, Isuse al Meu, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul iadului și du în Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta!
- Rugăciunea pentru Pruncii Nenăscuți:

ISUSE, APĂRĂ ȘI SALVEAZĂ
PRUNCII NENĂSCUȚI!

Putem adăuga: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, care alergăm la tine!
Marie, Refugiul Iubirii Sfinte, roagă-te pentru noi!


|  Partea de sus a paginii  |

 

 

Cum să ne rugăm
Coronița Pruncilor Nenăscuți

1) Mesaj din 24 martie 2013

Maica Sfântă spune: „Lăudat să fie Isus! Am venit astăzi cu încă o armă importantă în lupta împotriva avortului. Așa cum știți, avortul este acea crimă care, dacă ar fi învinsă, viitorul lumii s-ar schimba. Arma pe care v-o dau acum este Coronița Pruncilor Nenăscuți.

Maica Sfântă ține un rozariu (coroniță) cu cinci seturi a câte 4 boabe: trei pentru Bucură-te, Marie și una pentru Tatăl Nostru (asemănător cu Coronița Inimilor Unite). Boabele sunt ca cele ale Rozariului Pruncilor Nenăscuți.”

Ea spune: „Rugați-vă fiecare set format din 3 Bucură-te, Marie și 1 Tatăl Nostru, pentru următoarele intenții:
Setul1 – Pentru ca toți oamenii să recunoască faptul că Dumnezeu creează viața umană în momentul concepției.
Setul 2 - Pentru scoaterea în afara legii a avortului, indiferent de modalitatea prin care se face acesta (medicamentos, chirurgical, sterilet, ș.a).
Setul 3 – Pentru toate mamele însărcinate, ca ele să prețuiască valoroasa viață pe care o poartă în sânul lor.
Setul 4 – Pentru convertirea întru Adevăr a celor care intenționează să avorteze.
Setul 5 – Pentru vindecarea interioară a tuturor celor care au fost implicați într-un fel sau altul în avorturi:
   - pentru mame și tați
   - pentru personalul medical
   - pentru cei care elaborează și adoptă legi
   - pentru cei care, cu gândul, cuvântul sau prin lipsa lor de acțiune, au susținut avortul.

La sfârșit, spuneți urmăoarea rugăciune:
Tată Ceresc, te rugăm să ierți această generație pentru trufia insultătoare a avortului. Vindecă multele răni pe care avortul le-a produs în inimile noastre, în lume și în relația cu Tine. Unește-ne în Adevăr! Amin.”

2) PROMISIUNI - Mesaj din 25 martie 2013

Maica Sfântă spune: „Lăudat să fie Isus! Iată promisiunile în legătură cu rugăciunea Coroniței Pruncilor Nenăscuți, pe care tocmai v-am dictat-o:
1) De fiecare dată când vă rugați din inimă Coronița, o persoană care are în plan să avorteze, se va răzgândi.
2) De fiecare dată când vă rugați din inimă Coronița, un suflet va accepta Adevărul - și anume că avortul este cu adevărat ucidere.
3) Coronița este un mijloc de împăcare între inima omului și Inima lui Dumnezeu, Inimă atât de mult rănită de păcatul avortului.”


|  Partea de sus a paginii  |

 

 

© 2010-2016 Holy Love Information Center : Rosary of the Unborn ** Rosaire pour la Vie